Pe 11 martie 2011 nord-estul Japoniei a fost lovit de un cutremur cu magnitudinea de 9 grade pe scara Richter, urmat de un tsunami și de explozia nucleară de la Fukushima. În urma acestei triple lovituri, aproximativ 19.000 de oameni și-au pierdut viața.
Makoto Hasebe (30 de ani), căpitanul naționalei Japoniei, nu a rămas impasibil la dezastrul abătut asupra țării sale, chiar daca familia sa locuiește la 500 kilometri de locul unde s-a produs dezastrul. Pe 30 martie 2011 a fost organizat un meci caritabil între naționala Japoniei reunită sub numele de „Samourai Bleu” și o echipă a starurilor ligii japoneze denumită „J-League Team as One”. „A fost un moment extrem de greu pentru noi, dar trebuie să ținem capul sus din nou”, a fost mesajul lui Hasebe prin care a încercat să ridice moralul specatatorilor prezenți la meci și a celor afectați.
78 de selecții și 2 goluri are Hasebe pentru naționala Japoniei
Și acțiunile de suflet au contiuat. Pe 12 iunie 2011, Hasebe a organizat în orașul său natal, Fujieda, un festival dedicat suporterilor la care au participat aproximativ 10.000 de persoane care au făcut donații. A fost încropită și o școală de fotbal pentru o zi, unde peste 100 de copii au fost pregătiți de către antrenori profesioniști. La acest eveniment, Hasebe a atras și concernul Volkswagen, cel care este acționar majoritar la Wolfsburg, clubul la care căpitanul japonez juca pe atunci.
165 de milioane de dolari
„Vreau să-i sprijin pe oamenii și să le ofer puțin ajutor. Vreau să le transmit curaj, încredere și speranță oamenilor din țara mea”, declara Hasebe care a donat cu ocazia respectivului evenimet toate încasările de pe urma cărții sale, „How to straighten your mind. The 56 habits to pull off a victory” (Cum să-ți îndrepți mintea. 56 de obiceiuri pentru a ajunge la victorie). Cele 165 de milioane de dolari strânse au fost donate Comitetului Japonez pentru UNICEF. O parte din bani au ajutat la construirea unei grădinițe în orașul Minami-Sanriku Cho, devastat de dezastrul de la Fukushima.
„Când am început să câștig mai mult, mi-am spus că trebuie să ajut”
Makoto Hasebe
Avionul care l-a făcut să prindă aripi
Makoto Hasebe a fost atras de acțiunile caritabile în 2007, în timp ce se afla în avionul naționalei și a citit un pliant UNICEF. Atunci și-a dat seama că trebuie să facă ceva pentru copii, mai ales că debutase de un an la echipa națională și veniturile lui începuseră să crească. Deși la început donațiile sale erau anonime, el a răspuns pozitiv în momentul în care a fost solicitat de Comitetul Japonez pentru UNICEF să joace rolul de mesager al organizației. În cultura japoneză acțiunea de a dona bani este percepută ca fiind una prin care „vrei să-ți mărești capitalul de imagine”, mai ales la bărbați. Într-un mesaj postat pe site-ul UNICEF în 2012, cu titlul ironic „Să donezi este jenant”, Makoto Hasebe a îndemnat poporul japonez să doneze bani, încercând să schimbe această viziune a tradiției nipone.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER